Soarele si Luna – asemeni iubirii dintre Leu si Rac

Daca alegem cele mai importante corpuri ceresti care ne influenteaza in viata de zi cu zi, ele sunt fara doar si poate Soarele si Luna. Numite si „Luminarii”, ele alterneaza „sefia zi-lumina” pe bolta cereasca si ne descriu prin asocierea cu zodiile pe care le guverneaza (Soare-Leu si Luna-Rac) cam care este felul in care ar trebui sa arate iubirea, mai ales ca imbinare reusita a doua tipuri distincte de personalitate.

Aflam astfel ca agresivitatea,grandoarea,pasiunea si placerea de a se juca a Leului se impletesc alaturi de calmul,retragerea,sensibilitatea si stabilitatea Racului asemeni razelor Soarelui care fac loc jocului de umbre si lumini nocturn al Lunii pentru ca apoi sa isi recapete drepturile odata cu rasaritul.

Daca veti observa un cuplu Leu-Rac veti descoperi ca monotonia practic nu are cum sa isi faca loc intr-o astfel de relatie, chiar daca de multe ori cei doi se vor mai si agresa reciproc. Daca insa Racul accepta statutul ceva mai grandios impus de Leu atunci cand ies impreuna sub lumina reflectoarelor, in timp ce acesta gaseste resursele de a preda stafeta sefiei perechii lui atunci cand ajunge acasa sau cand este vorba de treburi gospodaresti, ei bine deja vorbim despre o buna functionare a unei relatii din punct de vedere al imbinarii personalitatilor.

Zodia in care ne nastem,adica cea a Soarelui, ne ofera un potential extrem de luminos in ceea ce priveste  domeniul in cauza, astfel ca noi suntem ajutati si indrumati inspre a realiza practic in vietile noastre acele caracteristici si tipologii comportamentale, tocmai pentru ca Soarele ne ajuta sa le vedem mai bine.Astfel Berbecul va constata ca este un bun performer, Taurul ca stie sa se bucure de micile placeri ale vietii, Gemenii ca au nevoie sa acumuleze, Racii ca vor sa stie care le este familia,clanul, Leii ca le este usor sa iasa sub lumina reflectoarelor, Fecioarele ca pot munci mai mult si mai bine, Balantele ca isi pot gasi mai usor partener, Scorpionii ca pot sa gestioneze situatii dure de viata mai usor decat altii, Sagetatorii ca se pot extinde pana cand inteleg imaginea de ansamblu, Capricornii ca pot sa aiba parte de recunoastere sociala, Varsatorii ca pot sa se bucure alaturi de prieteni iar Pestii ca pot sa zburde liber atunci cand se afla in zona lor de intimitate si confort personal.

Ei bine toate acestea ne conduc la concluzia logica ca este greu sa-i spui unui Berbec cum sa iasa pe locul unu fara sa fii luat peste picior, apoi Taurului care e cel mai stabil loc de munca, Gemenilor cum sa interactioneze mai mult, Racului cum sa simta mai bine, Leului ce inseamna speculatia, Fecioarei cum sa fie ceva mai atenta, Balantei ce inseamna a tine cont si de parerea celuilalt, Scorpionului cum sa fie un bun investigator, Capricornului ce inseamna lucrul bine facut, Varsatorului ce inseamna nonconformismul iar Pestilor cum sa experimenteze existenta fara limite. Soarele ne arata diferentele dintre noi ca personalitati si ne recomanda sa ne respectam unul altuia calitatile si defectele, invatand sa le imbinam armonios in noi forme de interactiune sociala constructiva.

Zodia Lunii ne arata tipul de afectiune de care dispunem,ceea ce ne poate sensibiliza,apoi tipologia mamei, feminitatea, respectiv pentru barbati, felul in care ne putem privi partenera ca viitoare mama a copiilor nostri. Asadar o Luna in Berbec ne va predispune catre o impulsivitate mai accentuata, o Luna in Taur va aprecia mai mult bucuria lucrurilor simple,incepand de la arome si culori, o Luna in Gemeni ne va face sa comunicam mai bine cu persoana iubita,o Luna in Rac va aduce valente  artistice remarcabile, o Luna in Leu va prinde curaj si se va servi mai usor cu tot ceea ce crede ca i se cuvine, o Luna in Fecioara va indrazni mai greu atunci cand nu e convinsa ca merge la sigur, o Luna in Balanta isi va vinde scump pielea atunci cand simte ca este dorita cu adevarat, o Luna in Scorpion va cauta sa domine fara drept de apel, o Luna in Sagetator va fi mai pretentioasa dar si mult mai competenta, o Luna in Capricorn va aduce raceala iernii atunci cand lucrurile ies din sfera logicii, o Luna in Varsator va dori mai mereu sa experimenteze si in cele din urma, o Luna in Pesti va fi dispusa la uriase sacrificii pornind de la barometrul propriei sensibilitati intuitive.

Luminariile ne arata calea catre armonizarea personalitatilor si a respectului de sine reciproc si de aceea se spune ca prima conditie pentru o compatibilitate cu potential de mare reusita amoroasa are la baza o buna aspectare intre cele doua principale corpuri ceresti din hartile celor doi. Acest lucru inseamna, in termeni ceva mai tehnici , ca o conjunctie(unghi de zero grade -tip „Luna Noua”) Soare-Luna leaga o punte cu potential de acomodare excelenta in doi, o cuadratura(unghi de 90 de grade) Soare-Luna aduce mult dinamism intre cei doi amorezi , chiar cu riscul de a se atinge puncte critice,periculoase sau chiar sacaitoare, un trigon Soare-Luna (unghi de 120 de grade) aduce resurse inepuizabile si gata-acomodate , ca si cum cei doi ar mai fi experimentat aceasta relatie si altcandva si totul decurge firesc, de la sine, iar o opozitie Soare-Luna (180 de grade-tip „Luna plina”) face ca lucrurile sa explodeze la propriu si un parteneriat realizat constient este absolut necesar pentru a putea merge mai departe fara a simti ca inaintam cu frana de mana trasa.

Soarele si Luna ne „poarta cununa” si astfel dragostea aceea pe care lumea iti spune ca „n-ai unde sa o intalnesti” se poate ascunde chiar in spatele lor, asemeni felului in care pe vremuri se spune ca erau alese momentele cand regele si regina isi uneau destinele atunci cand Luminariile impreuna se aflau sub Mijlocul Cerului si isi fagaduiau iubire vesnica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *